DARUIRE

iul.
2012
20

posted by on Ganduri

Cei care dăruiesc
Și niciodată nu cer
Sporesc lumina
Lumilor in cer.

Roiuri de sori rotitori
Dăruind lumina
Devin nemuritori.

O FLACARUIE

iul.
2012
06

posted by on Poezie

Smoala zilei curge peste geam,
Plouă cu leşie-n străzi murdare,
Monstrul rumegă stăpân şi calm
Trupurile noastre, fără sare.

Noaptea şi-a pus trena cu paiete,
Dans grotesc dezlanţuie-n oras.
Eu aduc în pumni o flacăruie –
Puritatea, câtă mi-a rămas.

ZIG-ZAG

iul.
2012
06

posted by on Ganduri

Zig-zagul nehotaratilor
Intre mireasa Da
Si mirele NU
La nunta nimicului
Biruitor.

DA-MI MANA TA

iul.
2012
05

posted by on Ganduri

M-ai invatat sa merg
Pe valuri din nou,
Sa ma inalt din capcana
Obisnuintei, la cer.

M-ai inviat din morti
Spulberand
Norul de vraja in care traiam.

E prea larga lumea, deodata,
Prea mare fericirea si prea
Fara oprelisti dragostea noastra
Sa ma mai pot salva.

Da-mi mana ta, da-mi mana ta
Sa nu ma ratacesc din nou
De mine, de tine.

Da-mi mana ta, da-mi mana ta
Sa pot iesi din bucuria
Asta devastatoare, cu bine.

ZBOR

iul.
2012
05

posted by on Ganduri

Tu m-ai invatat ca inima
Este o pasare albastra
Plutind pe o singura aripa
Intr-un cer interior.

Tu m-ai invatat ca iubirea
E aerul de fluturi
Al clipei prin care o aripa
Si inca o aripa
Formeaza un zbor.